Skip to main content

Altor cedează o componentă majoră a Grupului Constructor către Gonvarri Steel Services

Constructor Group AS ("Grupul Constructor") este unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de depozitare din Europa. Grupul își comercializează oferta sub mărcile Constructor, Constructor Logistics, Bruynzeel, Kasten, Dexion și PSS. Grupul Constructor a fost achiziționat în 2007 de către Altor Fund II ("Altor").

Pe data de 4 octombrie, Altor a semnat un acord pentru a ceda Grupul Constructor - cu excepția mărcii și gamei Bruynzeel - către Gonvarri. Grupul Constructor va deveni parte a companiei Gonvarri Steel Services, o afacere cu 36 de centre pentru prelucrarea oțelului și o prezență la nivel mondial. Gonvarri Steel Services a avut în anul 2016 venituri de 2.325 de milioane de euro și are sediul în Madrid, Spania.

"Au fost zece ani captivanți pentru Altor alături de Grupul Constructor", spune Pål Stampe, partener la Altor Equity Partners și membru al consiliului de administrație al Constructor. "Am parcurs o lungă călătorie împreună și am fost martorii unei dezvoltări extrem de pozitive în ultimii ani. Credem că Gonvarri este un excelent nou proprietar, si va fi implicat pe termen lung."

"Suntem bucuroși să urăm bun venit grupului Constructor în cadrul Gonvarri Steel Services", a declarat Josu Calvo, CEO al Gonvarri. "Această achiziție este perfect potrivită pentru noi, extinde oferta noastră și așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm în continuare activitățile grupului Constructor".

"Sunt convins că Gonvarri va fi un bun proprietar pentru Grupul Constructor și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu conducerea lor pentru a dezvolta în continuare activitatea Constructor", spune Frank Pohl, CEO al Constructor Group.

Tranzacția este supusă cerințelor și aprobărilor obișnuite conform cu legislația în vigoare.

Note pentru editori:

Despre Altor

De la înființare, familia fondurilor Altor a strâns aproximativ 5,8 miliarde EUR în total angajamente. Fondurile au investit peste 3,8 miliarde de euro în mai mult de 40 de companii. Investițiile au fost realizate în companii nordice de dimensiuni medii, cu scopul de a crea valoare prin inițiative de creștere și îmbunătățiri operaționale. Printre investițiile actuale și anterioare se numără Lindorff, Carnegie, Helly Hansen, Rossignol, Skandiabanken, Spectrum, EWOS și SATS ELIXIA. Pentru mai multe informații, vizitați www.altor.com.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați
Pål Stampe, Partener la Altor Equity Partners +47 22 12 83 83
Tor Krusell, Șeful Comunicării Altor Equity Partners +46 70 543 87 47

Despre Gonvarri Steel Services

Gonvarri Steel Services (www.gonvarristeelservices.com) este o companie lider în domeniul centrelor de prelucrare a oțelului cu peste 4.300 de angajați care a atins un venit de peste 2,3 de miliarde de euro în 2016. Strategia sa în domeniul afacerilor de prelucrare a oțelului se bazează pe dezvoltarea de produse și servicii cu mare valoare adăugată, care permite stabilirea de relații mai strânse cu principalii clienți prin intermediul a 36 de fabrici aflate în 16 țări și activând în sectorul de prelucrare a oțelului pentru autoturisme, siguranță rutieră, manipularea materialelor și energia solară.

Despre Grupul Constructor

Constructor Group AS (www.constructor-group.com) este producător și furnizor de soluții de depozitare de înaltă calitate.

  • Cu o cifră de afaceri de aproximativ 237 milioane de euro, peste 1100 de angajați și facilități de producție moderne situate strategic pe principalele piețe din Rusia, România, Olanda și Germania, Constructor Group este o forță importantă în industria de depozitare.
  • Grupul are o puternică prezență locală în întreaga Europă, precum și o rețea de vânzări în restul lumii, inclusiv Africa, Orientul Îndepărtat și Australasia, Orientul Mijlociu, America de Nord și America de Sud.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să o contactați pe:
Kate Colclough, Head of Marketing at Constructor Group AS,
kate.colclough@constructor-group.co.uk

Related news
Latest news